Andrei Hategan s-a lasat dus de muzica pana departe. De data asta chiar pana-n India. Intre doua concerte a apucat sa intre putin in contact cu atmosfera de-acolo asa ca l-am rugat sa puna in cateva randuri o impresie personala despre cum e India, din punct de vedere al piesajului outdoor.

Iarna asta am apucat sa vad o parte din India, 3 orase mai exact, Mumbai, Bangalore si Chennai. Am ajuns acolo prin intermediul muzicii, dar dincolo de zgomotul orasului mi-am notat si profilul sau publicitar, atat cat am reusit sa-l observ din goana taxi-ului sau in plimbarile haotice cu tuk-tuk-ul.

Oricat de cliseistic suna sau oricat s-a vorbit asa si despre Romania, India e de fapt adevarata tara a contrastelor. E o lume deasupra, in Mumbai de exemplu, cu un sky-line impresionant, cu billboard-uri gigant cocotate pe cladirile in constructie, si o alta la sol, in care caprele si vacile pasc la umbra outdoor-ului, fara a da semne ca fac parte din target-ul vreunui brand.

Impopotonarea excesiva e in maduva indianului de rand, asa ca si peisajul outdoor e pe masura. Filme de Bollywood, excursii cu familia la Paris sau cel mai hip model de saree sunt promovate masiv si prima intrebare care-ti vine in minte, ca european, e “pentru cine sunt reclamele astea?”. Strazile emana saracie, mare parte din cladiri amintesc de bordeiele de chirpici si folosesc in mod curent drept imobile pe post de mini piete de desfacere pentru aparentul haos din comertul indian. Cand nu eram in centru, peisajul urban indian ma ducea cu gandul la intersectia Lizeanu / Stefan cel Mare, inmultit totusi cu 10. Cu toate astea, Nike sau Adidas lucesc de pe panourile publicitare, dar foarte multi dintre indieni umbla in slapi sau chiar desculti.

Complexul World Towers din Mumbai, inca in constructie. Pe panou se citeste „Many will call it India’s defining landmark. A chosen few will call it home”

Una din “promotiile” practicate intens in toate orasele vine de la taximetristi. Acestia te plimbau semi-fortat prin oras, pe motiv ca nu gasesc adresa ta, catre lanturi de anticariate, unde maestrii vanzatori te luau in primire, fiind foarte greu sa scapi fara sa cumperi ceva. Sunt cei mai sinceri comercianti, mai ales atunci cand zic “my friend, I really want to sell you something”. Promoteritele lor nu te intreaba daca esti fumator inainte, ci iti spun direct ca vei avea super noroc in ziua aia. Chiar daca ii spui ca vii maine sa cumperi sigur ceva. Ea raspunde: “Why tomorrow, when we have today?” Cum sa rezisti la asa ceva?

Intr-adevar, vedere spectaculoasa din orice unghi, vorba panoului de deasupra fetei

In rest, ramasite de Londra, cu aroma locala. Pe autobuzele rosii, supraetajate sau nu, erau promovate musicaluri sau blockbustere, iar jumatate de metru mai tarziu realizai ca niciun autobuz nu are de fapt geamuri. Poluarea imensa a unei metropole cum e Mumbaiul intra in mintea si plamanii locuitorilor, dar ei sunt ok, nu par deranjati. De fapt, conceptul vestic de stress nu-si gaseste sinonimul in lumea indiana. Toata lumea e chill,sir, yes, sir, nu prea vezi semafoare, dar ciculatia e mai fluenta ca pe Calea Victoriei.

Se claxoneaza in semn de avertizare, dar nimeni nu se enerveaza. Brandul autohton de automobile, Tata, vine la pachet cu mesaje pictate pe spatele masinilor comerciale, de genul “TATA, please horn”. Majoritatea soferilor scuipa, dar asta nici pe noi, turisti, nu ne mai deranjeaza. Pentru ei s-au inventat campaniile sociale. “No Spitting”, zice un mesaj aflat in multe locuri publice. De fapt, partea sociala e chiar amuzanta. Cum e semnul asta de circulatie, de exemplu. “Putina atentica, fac accidentele mai rarica”, scuzati-mi ingleza.

Din cate am inteles, unele masini sunt pictate manual de posesori, altele vin asa din fabrica. Multe masini aveau legati ardei iuti, in spate, sub teava de esapament, pentru noroc.

Avertismente impotriva vitezei din trafic, in versuri

O alta campanie, pe care nu am apucat sa o pozez avea un mesaj impotriva bautului la volan, de genul, Uneori, mahmureala poate dura si 3, 4 ani. Casual smart, indian. Peste astea, nu trebuie uitata ironia din semnele campaniei Green Mumbai, Clean Mumbai, care erau, in unele locuri, acoperite, efectiv de gunoaie.

Publicul indian prezent la concertele The Amsterdams si We Singing Colors e mult diferit de cel european. E mult mai implicat in ce se intampla pe scena si foarte atent la versuri. De multe ori incepeau sa aplaude la mijlocul piesei, doar pentru ca auzeau cuvinte care le-au placut. Aproape toata lumea vorbeste engleza, mai bine sau mai rau, de aceea mult advertising e direct in engleza, cu un twist local.

Un panou care promova party-ul de la etajele superioare ale societatii indiene

Bigg Boss e varianta indiana a lui Big Brother si e numai cu vedete locale. Aici, actorul Salman Khan, proaspat cuplat cu romanca Iulia Vantur. Foto: Wall Street Journal

Asta e doar o mica parte din ce inseamna India, in materie de comunicare, iar orice concluzie e de prisos. E greu sa descrii peste 1 miliard de oameni in cateva cuvinte, cand de fapt ai de-a face cu un gigant flashy, aromat, zornaitor, in care toate simturile iti sunt incordate, pentru a asimila farmecul unei culturi pe care ai rareori senzatia ca o intelegi.

Se vorbeste ca economia Indiei e pe cale sa explodeze, urmand sa devanseze China, in urmatorii ani. Dar asta se vede cel mai bine in chart-urile si graficele agentiilor de rating, nu neaparat cu ochiul liber, din mijlocul ei. Sau mai bine zis, in panourile publicitare, nu si in viata reala.