La un fotbal pe Magheru

articol de Dr. Like

Campania Pentru fotbal adevarat derulata de Timisoreana a iesit in cele din urma si pe strazi.  Noi am dat de ea pe unul din cele mai aglomerate bulevarde din Bucuresti si, asa cum e designul ei, in putine culori, a reusit sa ne atraga atentia pentru o poza. Te duce cumva cu gandul la o campanie Kent de mai bine de 10 ani, pe vremea cand tigarile isi mai puteau etala  viciul pe strazi. Acelasi concept, cu obiecte decupate, doar ca de data asta e o poarta si o minge, un biloi imens de fapt,  care fac cu ochiul. Oare cum ar fi aratat o poarta intinsa pe deasupra intregului bulevard, pe sub care sa treaca masinile? Dar daca nu te stii cu legea bine sau macar cu cineva din primarie, sunt sanse minime sa propui asa ceva. Iar la mica negociere se stie, castiga cine are PCR-ul cel mai dezvoltat.

Pe timp de noapte ar fi mers luminata si mingea, ar fi aratat mai eye candy. Oricum, e semn ca s-au mai dezmortit lucrurile, desi simt ca uneori creativitatea pe outdoor e prea mult constransa intre birocratie, autorizatii si buget. O mai mare transparenta pe legislatie si o informare mai buna a breslei cu privire la ce ai voie si ce nu sa faci pe strazi, poate ar ajuta si creativii sa faca din panourile stradale ceva mai mult.