Co-fondator la PRBeta, blogger, organizatoare de evenimente si iubitoare de Timisoara, Oltea Zambori a lansat impreuna cu Cristina Putan, Blue Moon Agency, o noua agentie dedicata comunicarii culturale si productiei de evenimente culturale.  Detinatoare a „PR Professional of the Year”, in cadrul PR Awards, Oltea ramane insa o persoana foarte deschisa, sincera, vesela si saritoare care da inapoi comunitatii din care face parte, implicandu-se in nenumarate proiecte si oferindu-si expertiza fara sa ezite. Am discutat cu Oltea despre inceputurile ei in industria comunicarii, despre cum a evoluat industria si despre noile provocari profesionale.

 un interviu de Romanita Oprea

Cum ai ales lumea PR-ului?

Cred ca ea m-a ales pe mine, eu sigur n-am facut o alegere constienta. S-a nimerit ca, la un moment dat, prin 2009/2010, sa cunosc mai multe despre online-ul romanesc, decat alti oameni care faceau comunicare in Timisoara. Mi s-a propus sa fac comunicare online la echipa de baschet a Timisoarei – care numai ce-si facuse rebranding, atat la sigla, cat si la culorile echipei. Am zis da si ne-am apucat de treaba. Concomitent cu echipa de baschet, am inceput sa lucrez si pentru un club timisorean destul de vechi pe piata si, fara sa-mi dau seama, m-am trezit ca vin spre mine tot mai multi oameni cu propuneri de colaborare.

Ce ai spune ca s-a schimbat in principal in industrie de la primul tau job si pana acum?

S-au schimbat multe, dar cel mai tare ma ingrijoreaza ca s-a schimbat atentia la detalii. In urma cu 10 ani, eram mai atenti la cum ne facem research-ul pentru a comunica cat mai bine. Acum nu mai avem timp pentru asta, volumul de munca a crescut enorm, suntem putini oameni cu foarte mult de munca si asta ne face mai delasatori. Lucram la gramada si e pacat, mai ales cand stim ca avem „munitie”, dar n-avem vreme s-o exploatam la maximum.

S-au schimbat si cerintele, acum nu mai e de ajuns sa fii doar PR. E nevoie sa stii niste digital marketing, Social Media (inclusiv platformele noi), influencer marketing, fara indoiala ca ai nevoie si de marketing pur; campaniile nu mai pot capta, pur si simplu, atentia consumatorilor, asa cum se intampla in urma cu zece ani. E mai mult zgomot si, implicit, trebuie sa dai mai mult din coate pentru a-ti face campania remarcata.

Ce te-a determinat sa lansezi propria ta agentie de PR?

Cel mai probabil un soi de nebunie temporara care ne-a cuprins pe amandoua (adica pe mine si pe Cristina Putan, partenera mea de business). Plus Stefan Szakal, om de afaceri din Timisoara, care ne cunostea pe amandoua de cativa ani si care a investit in primul an jumatate de PRbeta Agency. La noi a fost atipic, intai am facut o conferinta de comunicare si PR, PRbeta Conference, in 2001, iar trei ani mai tarziu ne-am deschis si o agentie pornind de la acea conferinta.

Care au fost cele mai mari provocari atunci si cum le-ai depasit?

Nu intelegeam atunci prea bine cum e treaba cu cashflow-ul si ce inseamna plata la termen din partea unor clienti mari. Am aflat, nu foarte departe de momentul deschiderii firmei, ca o agentie mica ar trebui sa-si ia clienti mici pentru ca nu-si permite clienti mari. Clientii mari au termene de plata enorme pentru servicii, iar noi aveam nevoie de plati constante pentru a putea face fata cheltuielilor cu taxe, salarii si intretinerea biroului.

Un alt moment de cumpana a fost acela in care a trebuit sa decidem ce nu facem, in care a fost nevoie sa refuzam un client pentru care nu puteam acoperi toata paleta de servicii de care avea nevoie. Probabil voi tine minte asta toata viata, pentru ca aveam nevoie, financiar, de clientul acela, insa ratiunea a vorbit mai tare decat orice altceva.

In prezent care ai spune ca sunt cele mai mari si de ce?

Viteza cu care se schimba retelele sociale, contextul social/economic/politic, exodul segmentului de public comercial. Am crescut si eu odata cu agentia si provocarile sunt altele, mai ales de cand am invatat sa si conduc un business.

Anul trecut tu si partenera ta de business, Cristina Putan, ati primit distinctia de „PR Professional of the Year”, in cadrul PR Awards. Ce inseamna pentru tine acest premiu?

Ma uit din cand in cand la diploma si tot ma minunez ca imi vad numele pe ea. Bineinteles ca m-am bucurat, eu aveam impresia ca suntem invizibile aici, la Timisoara, chiar daca ne stie toata industria gratie conferintei noastre de PR si comunicare. Eu nu prea cred in premii; cred, in schimb, in munca sustinuta si in bun simt, dar cred ca premiul de anul trecut tocmai asta a fost, o recunoastere a muncii sustinute si le multumesc foarte tare celor care au decis ca acesta sa mearga la noi (in special Danei Oancea, mother of PR Awards).

Cum ai descrie industria de PR din Romania in acest moment?

Cum am zis si mai sus, nu mai prea exista PR pur in Romania (si cred ca nu doar in Romania). In momentul asta, industria are tot mai multe ramurele, iar PR-ul clasic e tot mai rar, ceea ce e destul de trist. Sigur, mai exista din cand in cand cate o campanie care se bazeaza pe relatii publice facute in cel mai clasic mod cu putiinta, insa cele mai multe cer mix de comunicare. Nu e nici bine, nici rau, e doar o realitate pe care incerc si eu s-o imbratisez studiind tot mai mult ramurile comunicarii. Cat ma va mai tine rabdarea.

Dar cea din Timisoara? Care sunt partile ei forte, dar si cele mai slabe?

In Timisoara nu mai avem aproape deloc agentii de PR. In afara de noi, mai e doar o agentie care face PR clasic, plus 2-3 freelanceri. In schimb, stam foarte bine la digital marketing, ceea ce ma bucura foarte tare. Avem si colaboratori externi de la alte firme cu care lucram pe ceea ce nu ne pricepem – dar clientii au nevoie – mai ales la design si grafica.

Nu stiu daca avem puncte forte si slabe in industria de la Timisoara, stiu doar ca suntem foarte uniti si ca ne bucuram de impartasit sfaturi si impartit clienti; probabil asta e ceea ce ne deosebeste de Bucuresti, comunicatea oamenilor de comunicare fara de care n-am putea sa facem conferinta.

Care este concurenta PRBeta in acest moment si ce oferiti voi diferit?

Noi nu-i prea vedem pe ceilalti ca fiind concurenta, ci doar colegi. Ceea ce cred ca e diferit la noi fata de altii e ca ne cunoastem foarte bine segmentul pe care e nevoie sa comunicam (Cristina pe comunicare corporate, iar eu pe comunicare culturala). Research-ul e sfant, la fel si comunicarea targetata pe grupuri de interes, pentru ca noi nici comunicate de presa cu bcc nu dam, fiecare e-mail are adresat individual, in functie de interesul pe care l-ar putea avea pentru acel subiect. Incercam, pe cat posibil, sa construim strategii de comunicare cat mai specifice, pentru a obtine rezultate bune, care sa-l faca pe client sa spuna „multumesc, sa mai facem”.

Lucrati atat pentru clienti locali, cat si regionali. Care este strategia voastra de new business si ce tip de clienti targetati?

Mai greu decat new business mi se pare cresterea echipei. Nu ducem lipsa de clienti noi si acum, ca ne-am delimitat clar ariile de practica, e si mai usor sa aducem new business. Insa cu mana de lucru avem o reala problema, una care e generalizata in industrie si care tine de acel exod despre care vorbeam mai devreme.

Cat de dificil este sa faci marketing cultural in Romania si de ce?

Nu e atat de dificil daca ai resurse, iar prin resurse ma refer la bugete si oameni pentru implementare. Din pacate, inca suntem la momentul la care un eveniment cultural nu e gandit ca un business, desi ar trebui sa fie. De la un plan pe termen lung si pana la a aloca suficiente fonduri pentru promovare, exact ca atunci cand lansezi/intretii prezenta unui produs nou pe piata.

Nu ma refer la evenimente culturale majore, festivaluri de muzica, film sau teatru, ci ma refer la cele medii si mici care au importanta vitala pentru dezvoltarea comunitatilor in care se creeaza. Cei mai multi operatori culturali inca au impresia ca o comunitate trebuie sa le sustina produsul doar pentru ca el exista, e un soi de elitism care nu face bine nimanui. Apoi, e o moda sa ne plangem de lipsa fondurilor, insa nu doar fondurile culturale publice ar trebui sa sustina un produs cultural, ci si cele private (iar prin privat ma refer la companii si la publicul larg care plateste bilet).

O alta discutie aici este despre gratuitatea evenimentelor, atat cele facute de primarii, cat si o parte dintre cele facute de entitati private, dar care n-au curaj sa puna un pret pe ceea ce ofera, de teama ca pierd publicul.

Ce mai au de invatat clientii cand este vorba de proiecte de marketing cultural?

Ca nu se pot adresa unui public cu varsta cuprinsa intre 18 si 60 de ani si ca e foarte necesar sa isi faca un plan de business si apoi o strategie de comunicare pliata exact pe publicul tinta, tinand cont si de specificul publicurilor secundare. Sa nu mai plateasca 300 de lei la Facebook targetand „fanii paginii si prietenii lor”. Probabil as putea continua asa pana dimineata.

Sunt marii clienti de pe piata din Romania mai deschisi spre sponsorizarea si sustinerea evenimentelor culturale?

Da, cu siguranta, atata timp cat parteneriatul in cauza are sens pentru ambele parti. Companiile s-au saturat de propuneri de genul „avem si noi evenimentul asta, dati-ne niste bani” si deschid urechea (si portofelul) la propuneri personalizate, pliate ori pe ceea ce vand ei, ori pe valorile de CSR pe care si le-au asumat public.

Exista vreo preferinta pentru un anumit tip de eveniment cultural, din ce ai observat tu pana acum? – din perspectiva clientilor

Exista o preferinta catre evenimentele care demonstreaza ca au un plan de comunicare bine pus la punct, indiferent ca e unul de 1.000 de participanti sau de 10.000. E important ca o companie sa stie ca banii pe care ii da nu se arunca pe fereastra, ci sunt bine investiti. Apoi, evenimentele care sunt gandite pe termen lung au mai multe sanse sa faca parteneriate private.

Anul acesta PRBeta se repozitioneaza. Spune-ne te rog mai multe despre acest proces.

Nu e atat o repozitionare, cat e o delimitare a profilurilor noastre, al Cristinei si al meu. Ea a fost intotdeauna atrasa de partea corporate a comunicarii, iar eu de partea culturala. Acum e oficial si pentru noi, si pentru ceilalti. Noi am fost in cautari profesionale cam de cand ne-am cunoscut si ma bucur sa vad ca in procesul asta am cladit o prietenie pe viata si un business puternic, cu fiecare dintre noi facand ce-i place. Am mai pastrat si eu un client corporate, sa nu uit sa fac asta, ea are un festival de care se ocupa, sa nu piarda contactul cu lumea culturala, dar directia noastra e foarte clara acum.

Tot in 2019 ai lansat o noua agentie –  Blue Moon Agency. De ce ai simtit nevoia acestui pas in acest moment si cum se va pozitiona aceasta pe piata de comunicare din Romania? 

BlueMoon e un produs al PRbeta care a devenit necesar in ultimul an, fiind o agentie dedicata exclusiv comunicarii culturale. Suntem full service, pentru ca intre timp am reusit sa adunam in jurul nostru colaboratori cu care sa putem oferi toata paleta de servicii necesare comunicarii. Am mai adaugat un domeniu important, cel al productiei de eveniment, mai ales in ceea ce se numeste „artist care”, adica servicii de ospitalitate pentru evenimente medii si mari.

Era un pas firesc, mai ales de cand am creat o noua conferinta, de marketing si management cultural, Linked Culture, care ajunge in 2020 la cea de-a patra editie. PRbeta ramane cu educatia in comunicare (Cristina lucreaza chiar acum la un proiect de mare amploare cu universitatile timisorene pentru primul parteneriat al educatiei in  comunicare dintre mediul privat si cel academic), BlueMoon incepe sa lucreze pe profesionalizarea industriei ospitalitatii in evenimente, ambele agentii continuand munca in PR pentru clienti.

Ce iti propui de la Blue Moon Agency pentru primii 2 ani de activitate?

Lansarea oficiala s-a facut abia in luna mai a acestui an, insa BlueMoon exista din noiembrie 2017, de cand a avut primul client. Imi doresc sa am rabdare. Si sa nu obosesc – asta e cea mai mare temere a mea. Altfel, agentia deocamdata e pe trend ascendent, avem ce lucra – poate chiar putin mai mult decat putem duce – sper sa pastrez asta.

Care ai spune ca sunt cele mai de suflet proiecte la care ai lucrat in ultimii ani si de ce?

Sunt atat de multe! De fapt, pot sa spun ca in ultimii ani n-am acceptat proiecte sau clienti in care n-am crezut din tot sufletul, cred ca nu poti lucra in comunicare culturala fara sa crezi in ceea ce comunici (mai ales ca financiar nu e cea mai buna ramura a economiei).

PLAI ramane un eveniment de suflet la care am lucrat, apoi Project Citizen al Institutului Intercultural Timisoara (un proiect in care profesori de clasa a saptea introduc la ora de educatie un modul prin care elevii invata practic sa fie buni cetateni in comunitate), JazzTM, Custom Resita (un festival de rock nou in Romania, anul acesta a fost prima editie), Electric Castle, Drumul Regilor – rememorarea unui entuiasm (o expozitie in aer liber, cu fotografii de epoca din 1919, care a rememorat drumul regelui Ferdinand si al Reginei Maria prin Transilvania) – astea imi vin acum in minte. La fiecare dintre aceste proiecte am simtit ca pot face diferenta prin ceea ce propun, am avut o echipa deschisa la idei si care m-a sustinut pana in panzele albe pentru a implementa tot ce am gandit.

De unde provine drive-ul cu care te trezesti in fiecare dimineata?

Il am, pur si simplu. Mi se pare si mie ciudat uneori ca nu mi-e greu sa ma mobilizez oricat de obosita as fi, dar cred ca e un fel de recunostinta pentru norocul de a putea sa fac ce-mi place. Sigur, am si zile fara chef, dar alea sunt zilele in care trebuie sa fac rapoarte, nimanui nu-i plac rapoartele, mai ales celor din industria creativa.

Ce faci cand iti lipseste inspiratia, dar ai un deadline foarte important?

Ma pun sa scriu, pur si simplu. Nu ma gandesc ca n-am inspiratie, ma gandesc doar ca trebuie sa livrez. De obicei functioneaza.

Ce calitati crezi ca sunt esentiale pentru un specialist bun in comunicare in 2020? De ce?

Rabdarea. Bunul simt. Dorinta de research. Ascultarea clientului. Credinta in ideile proprii. Deschiderea spre nou (sau macar ascultarea celor care se pricep in alte domenii). Adica tot ce a fost nevoie si pana acum.

Care sunt urmatorele cele mai importante evenimente pe care le pregatesti?

Cel la care lucrez acum e Moving Fireplaces/Camine in Miscare, editia 2019. E un proiect de suflet, despre care n-am zis nimic mai sus pentru ca voiam sa-l dezvolt putin aici. Moving Fireplaces e primul proiect de cercetare antropologica despre migratia din Banat, o idee a Asociatiei Prin Banat, care a facut parte din dosarul de candidatura al Timisoarei pentru Capitala Culturala Europeana in 2021. E o cercetare de teren, la firul ierbii, care nu se foloseste foarte mult de relatarile istoricilor si a referentilor culturali, ci merge prin satele banatene, din poarta in poarta, cautand oamenii si povestile lor despre cum au ajuns sa locuiasca in zona.

Sunt istorii personale, care ne permit sa cartografiem zona si sa identificam adevarata multiculturalitate despre care se vorbeste. Evenimentul principal al acestui an va fi la Comlosu Mare si Lenauheim (sate care in trecut au fost exclusiv nemtesti), aproape de granita cu Serbia, unde documentam adevaratele implicatii ale trasarii granitelor Romaniei si exodul populatiei din Banat in America intre 1910 si 1940. Avem in plan si volumul 2 al cartii Camine in Miscare si un film documentar care speram sa fie gata in urmatoarele doua luni.