articol de Radu Lazăr

Îmi aduc aminte de o vreme în care aveam convingerea că știința este ceva misterios, rezervat doar celor inițiați, și mi se părea că are caracteristici similare unei religii. Într-un fel, chiar așa stăteau lucrurile. Au trecut destul de mulți ani de atunci, însă nu anii mi-au schimbat perspectiva, ci accesul facil la o cantitate covârșitoare de informații; pe scurt, internetul. Cred că dacă nu am fi intrat în era internetului, știința și-ar fi păstrat și în ziua de astăzi, în ochii celor mai mulți dintre noi, aspectele ezoterice.

În aproximativ 15 ani de acces la internet, neașteptat de multe dintre acele noțiuni care îmi erau cunoscute ca fiind general valabile s-au năruit, rând pe rând,  în fața ochilor mei. Ochi care citeau consternați contradictoriul celor știute, și încercau să asimileze cu scepticism noile informații. Așadar, pentru ca lumea mea să se schimbe radical, chiar dacă nu dintr-o dată, ci precum un șir de piese de domino care cad în slow-motion, a fost nevoie de două ingrediente: cercetări științifice și o metodă ușoară de propagare în masă a rezultatelor obținute de acestea.

La început, cunoștințele eronate pe care le dețineam, și care în timp au fost demitizate, proveneau din domeniul meu de studiu: psihologia. Însă, pe măsură ce descopeream că mentalul colectiv este înțesat cu așa-numitele legende urbane, am început să dau din ce în ce mai multă atenție cercetărilor științifice, și să analizez cu ochi din ce în ce mai critici orice informație care nu era trecută prin acest filtru. Și am observat că unele dintre aceste informații greșite erau o parte integrantă din bagajul de cunoștințe al celor mai mulți dintre cei cu care interacționam.

Un exemplu în acest sens, care se bucură de o largă popularitate, ar fi acela că ne folosim numai 10% din capacitatea creierului. Această afirmație a fost atribuită mai multor personalități, cea mai notabilă dintre ele fiind Albert Einstein. Doar că adevăratul „vinovat” este psihologul american William James, care argumenta în cartea sa, The Energies of Men, faptul că omul folosește doar o mică parte din întreaga sa capacitatea fizică și psihică. Ideea a prins repede avânt, poate și pentru că suntem ființe extrem de receptive la tot ce este ieșit din comun, senzațional.

Firește că teoria expusă nu era corectă, însă a fost nevoie de multe decenii de progres științific și de cercetări riguroase pentru a reuși să ne formăm o imagine cât de cât coerentă despre cum stă, de fapt, treaba cu creierul uman. Cu toate acestea, informația inițială – cea  greșită – este în continuare des vehiculată, mai ales în articole și dezbateri de tipul „pop psychology”. Personal, nu l-aș învinovății prea tare pe James, care a publicat această carte în 1907, într-o perioadă romantică a psihologiei, disciplină care la momentul respectiv nu aderase încă la metoda științifică. Aș semnala însă prezența unui mecanism – un tipar – prin  care informații netestate și nevalidate pătrund în mentalul colectiv și rămân acolo în pofida faptului că la un moment dat apare și un contraargument validat științific. Cu alte cuvinte, senzaționalul poate fi greu de suprimat, chiar și de către adevăr.

Din domeniul psihologiei astfel de exemple sunt nenumărate. Primele care îmi vin în minte, și sunt probabil dintre cele mai cunoscute, ar fi: ideea că ar exista 4 stiluri de învățare (vizual, auditiv, tactil și kinestezic), posibilitatea de a schimba dispoziția afectivă prin modificări de postură sau mimică a feței (zâmbind devenim fericiți, ținând mâinile în șold și pieptul în față prindem curaj), efectul de catharsis ar înlătura furia, sau ideea conform căreia dacă purtăm vestimentație de culoare roșie ne sporim șansele de atrage un partener. Toate aceste teorii au fost contrazise de cercetări. Din păcate da, chiar și ultima. Lista de exemple este lungă, iar aici am menționat numai psihologia. Dacă adăugăm și celelalte subiecte de interes general, cum ar fi sănătatea, nutriția, sportul și mișcarea, dar și alte generalități despre viața de zi cu zi, lista devine una uriașă.

Unul din motivele pentru care înlăturarea miturilor se dovedește a fi anevoioasă este legat de faptul că „descoperirea” inițială are adesea caracter senzațional și vine ca un răspuns mult așteptat în sprijinul unor nevoi sau dorințe specific umane, iar contraargumentul validat științific este perceput ca un factor perturbator, care pune în pericol stabilitatea realității convenabile.

În era pre-internet, astfel de „descoperiri” senzaționale pătrundeau extrem de ușor în mentalul colectiv, deoarece răspunsul științific nu dispunea de canale eficiente de propagare și, pe deasupra, transmitea de cele mai multe ori un mesaj cu conținut negativ, ceea ce îl făcea susceptibil ignorării. În ziua de astăzi, însă, accesul la informație este extrem de facil, astfel că gândirea critică nu mai este rezervată erudiților și filosofilor. Înainte, întrebări de genul „cum?” sau „de ce?” aveau mare șansă să rămână fără răspuns, sau, și mai neplăcut, să primească unul care să consolideze mitul. Astăzi avem cu toții răspunsul în palmă. Rămâne ca fiecare dintre noi să decidă pe cont propriu dacă va profita de acest privilegiu.

Știința nu este infailibilă. Dimpotrivă! Studiile și cercetările științifice pot prezenta rezultate la fel de greșite ca și teoriile „senzaționale” pe care încearcă să le infirme, iar motivele sunt multiple: rezultate viciate în scop comercial, sponsorizări ascune, eșantioane nereprezentative, erori umane. Cu toate acestea, metoda științifică rămâne singura cale spre deslușirea realității. Restul țin de aplecarea Omului către gândire magică. Un om de știință dedicat aflării adevărului nu va încerca să-l caute acolo unde nu este și va rezista tentației de a cosmetiza rezultatele din dorința de a crea o realitate mai ușor de acceptat. El se va lăsa ghidat de paradoxul Socratic: „știu că nu știu nimic”.

Goana după senzațional – și după efectul temporar de alinare pe care adesea acesta îl are –  este  ceva ce ține de natura umană, fiind integrată într-un complex de mecanisme de apărare ce au ca scop negarea aspectelor neplăcute ale realității. O branșă în care acest instinct este exploatat ca pe o mină de aur este marketingul. În marketing ai nevoie să creezi emoții și senzații plăcute, dar uneori acestea maschează o realitate care, deși poate provoca anxietate, necesită a fi înfruntată pentru o dezvoltare personală de succes. Vom vorbi în detaliu despre nevoia de senzațional, marketing și reorânduirea acestora în era informației, în articolul următor!

Radu Lazăr este psiholog specializat în psihoterapie cognitiv-comportamentală, ramură a psihologiei care abordează tratarea depresiei, fobiilor, atacurilor de panică, stărilor de anxietate, a dependențelor, într-o maniera pragmatică, directă, ce încurajează acțiunea și schimbarea. Aceasta se aplică, de asemenea, cu succes și in consiliere psihologică și dezvoltare personală. Despre Radu și cabinetul său de psihoterapie puteți afla mai multe detalii pe site-ul personal: psiholog-radulazar.business.site/