Dacă-i musai (și utilă), de ce nu și cu plăcere: Masca inteligentă CLIU

articol de Cristina Enescu Aky

Se spune că lenea sau comoditatea e mama tuturor invențiilor. Dacă e așa, atunci „tatăl tuturor invențiilor” cu siguranță e criza, o criză, de orice fel ar fi ea. De fapt, cu cât mai profundă e o criză, cu atât mai nebănuite și interesante sunt adesea conceptele creative ce se vor naște din ea. Creativitatea înflorește nu doar datorită unor varii nevoi ce apar ca urmare a unei crize, ci poate în primul rând datorită faptului că reușim cumva să supraviețuim mental mai ușor unor vremuri dificile atunci când reușim să le dăm un sens bun, productiv, rodnic.

#masca

Cel mai evident exemplu de criză multi-level este, evident, situația lumii noastre post (sau during?…) pandemia Covid-19. Accesoriul prin definiție al acestor vremuri a devenit, desigur masca de protecție. Dar numita mască – impusă, aleasă, tolerată, adulată, ostracizată, cauză de dispute sociale, scandaluri principiale, crize mentale, dileme de fashion – n’est pas (doar) o mascăde protecție a gurii și nasului de un virus mârșav. E deja un simbol, un statement moral, civic, de fashion și de personalitate, e o luare de poziție (atât prin materialul din care confecționată cât și prin formă sau modul cum alege fiecare să o poarte, spre exemplu purtarea incorectă, cu nasul „la liber” e o declarație de idei și credințe a purtătorului față de pandemie și de regulile impuse drept consecință)

Cum era de așteptat, au apărut deja tot felul de variante creative ale banalei măști chirurgicale, ce încearcă să se adreseze unei multitudini de nevoi individuale și sociale asociate purtării măștii, precum:

– dificultățile de comunicare provocate de incapacitatea de a vedea complet gura și chipul persoanelor, necesitatea igienizării măștii

– constantele preocupări legate de igiena/ igienizarea măștii, deci de diferiți parametri sanitari

– nevoia de a arăta totuși bine, cu stil, chiar și cu mască (da, nevoia, din ce în ce mai acută – căci ideea că baba ar trebui să înfrunte țara arzândă cu părul în dezordine e, helas, inutilă și foarte deprimantă)

– necesitatea de a diminua pe cât posibil poluarea incredibilă a mediului, provocată de la începutul pandemiei de consumul mondial enorm de măști de tot felul (foarte greu sau deloc reciclabile)

Sănătate+ fashion + tehnologie + ecologie = masca inteligentă, sustenabilă și inclusive

Povestea CLIU a început cu designerul de produs spaniol Álvaro González, care înainte de pandemie s-a mutat în Italia și și-a deschis propriul studio. Lockdown-ul i-a dat nu doar frustrări, ca nouă tuturor, ci și o idee, pentru care apoi contactat specialiști în tehnologie, și astfel s-a născut masca inteligentă CLIU.

După partea de gestație a ideii și de design, pentru a da drumul producției, echipa CLIU a strâns fonduri printr-o campanie de crowdfunding, urmând ca livrarea primelor mățti să se facă la sfârșitul acestui an.

Ce oferă așadar masca inteligentă CLIU față de celelalte de pe piață, de ce e inovatoare, și de ce e chiar o idee bună de luat în considerare, dincolo de faptul că e pur și simplu o idee faină de anreprenoriat?

– E inclusive 

în primul rând pentru persoanele cu deficiențe de auz, care actualmente au mari dificultăți de comunicare din cauza imposibilității de a vedea, respectiv de a îți arăta gura/ mișcările buzelor ce însoțesc limbajul mimico-gestual; dar posibilitatea de a vedea totuși aproape toată fața persoanelor este de ajutor chiar și publicului larg.

– E sigură

din punct de vedere medical: oferă nu doar protecție ci și autodezinfectare (în doar câteva minute, prin intermediul unui sistem cu lumină ultravioletă incorporată) și mai multe avantaje din perspectiva monitorizării funcțiilor vitale.

– E sustenabilă 

pentru că e reutilizabilă, și are filtre antimicrobiene și bioactive (dezvoltate  de către Universitatea din Siena) care nu dăunează mediului

–  Include tehnologii multimedia

prin incorporare și capacității de conectare la telefonul mobil prin bluetooth. Pentru cei pasionați de gadget-uri (aceste jucării complexe și adesea scumpe pentru „copii” mari), e chiar un accesoriu interesant.

–   Are un ecran transparent în dreptul gurii

(cea ce rezolvă una din marile frustrări legate de mățtile de protecție: imposibilitatea de a vedea expresiile faciale și zâmbetul interlocutorilor), precum și un sistem incorporat anti-aburire

–  Oferă posibilitatea contorizării numărului de utilizări per filtru,

pentru a îl putea schimba înainte de a își pierde din eficacitate

–  Are senzori și algoritmi care monitorizează calitatea aerului (motiv pentru care CLIU este prezentată ca un instrument extrem de util indiferent de evoluția pandemiei, anume ca instrument de protecție pe termen lung împotriva poluării aerului) dar și respirația și ritmul cardiac al purtătorului.

–   Avertizarea,

prin intermediul aplicației mobile, cu privire la focare de Covid-19 în zona în care se află purtătorul măștii CLIU

– Include microfon

și posibilitatea de conectare la telefonul mobil.

Alte avantaje ale acestei măști, la care poate nu v-ați fi gândit că ar putea fi incorporate unei măști anti-Covid: CLIU se laudă că încurajează shopping-ul responsabil și sustenabil; prin faptul că masca este refolosibilă în condiții de siguranță sanitară (datorită capacității de auto-dezinfectare dar și a posibilității de a o igieniza în mașina de spălat – suportă temperaturi de până la 200 de grade); în plus creatorii ei susțin că această mască va diminua costurile și poluarea mediului asociate consumului de numeroase măști „normale”, nu doar pentru că e reutilizabilă ci și pentru că toate componentele ei sunt reciclabile.

Varianta standard costă în jur de 90 euro iar varianta cu tehnologie avansată 250 de euro – o investiție care, spun producătorii spun, se amortizează în câteva luni iar apoi, per total, costurile sunt mult mai mici față de cele ale achiziționării unor măști obișnuite, având în vedere că costul mediu al cumpărării unor măști normale într-un an este estimat de către producătorii CLIU între 300 și 500 de euro.

Dacă măștile sunt, pentru moment și cel puțin pentru viitoru previzibil, un musafir nedorit, enervant dar extrem de necesar vieții cotidiene, astfel de produse care împletesc o nevoie curentă majoră și diferite concepte creative și anreprenoriale sunt extrem de interesant de urmărit.

Mai multe informații și update-uri despre acest produs cel puțin interesant găsiți pe pagina oficială www.cliu.it