Alex Miu (Initiative Media): „The Agency creează un cadru clar și egal pentru absolut toate agențiile din piață, care vor să obțină condiții de negociere mai bune.”

Joi 16 Februarie Phoenix Media a invitat la noul său sediu, de pe Str. Mihai Eminescu, din București, reprezentanții celor mai importante agenții de media, din România. În principal, scopul evenimentului a fost acela de a anunța atât rezultatele ultimei competiții The Agency, programul de fidelizare derulat de companie și aflat deja la a III-a ediție, cât și perspectivele de dezvoltare ale industriei românești de Outdoor.

The Agency, în spiritul inovării continue, cu care ne-a obișnuit de mai mulți ani Phoenix Media, va beneficia de upgrade-uri interesante, începând cu ediția a IV-a, despre care Dio Boacă, Managing Director Phoenix Media, a vorbit în deschiderea evenimentului, după ce a mai trecut încă o dată prin recapitularea regulilor întregului sistem de bonusare – The Agency.

Anunțarea câștigătorilor ediției a III-a a The Agency a fost făcută într-o atmosferă relaxată, de adevărată colegialitate și respect profesional.

După dezvăluirea premianților, evenimentul a mai cuprins un workshop, în cadrul căruia s-au lucrat și discutat oferte in STOC 5.0, de către oamenii din echipa Phoenix Media, precum și de unii reprezentanți din agenții. În continuarea acestuia, Dio Boacă a făcut o scurtă prezentare a platformei internaționale de măsurare/standardizare în industria de Outdoor, World Out Of Home Organization, ca de altfel și a stadiului discuțiilor pe care Phoenix Media le-a avut cu respectiva organizație, până în acest moment.

La finalul prezentărilor, am dorit să aflu câteva opinii ale reprezentanților principalelor agenții, care realizează volume importante, în piața de Outdoor din România, despre sistemul de loializare The Agency, despre modul în care acesta contribuie la instaurarea unui mediu de business, sănătos și corect.

un interviu de Marian Costache, din seria #perspective

Cât contează The Agency la instaurarea unui mediu concurențial, în piața de publicitate Outdoor din România?

George Floricel: Nu există diferență de calitate, între a merge într-un restaurant cu stele Michelin, de calitatea mâncării sau dacă furculița e murdară.

Marian Costache: Mai clar un pic, pentru cititorii WeInvent, te rog.

George Floricel: Doar The Agency, fără celelalte lucruri, nu înseamnă nimic.

Vlad Vizitiu: E vorba de un alt model. The Agency e parte dintr-un model. Modelul e diferit cu totul față de piață. E un alt environment. Ceea ce s-a văzut astăzi, în prezentare, reprezintă ceva ce în altă parte nu vezi. Și cu asta s-a închis discuția.

#model

George Floricel: The Agency este șeful bucătar, care vine și pune cu penseta o floare, atunci când montajul platoului este gata.

Alex Miu: The Agency creează un cadru clar și egal pentru absolut toate agențiile din piață, care vor sa  obțină condiții de negociere mai bune, oferind mai mult în același timp, făcând un efort susținut pentru a le putea obține. E dincolo de negocierile pe care le ai în mod normal, cu fiecare furnizor în parte, în funcție de volumele tale sau de alte condiții care îți sunt puse în brațe. Aici știi exact care sunt regulile. Toată lumea joacă după ele și trebuie să faci în așa fel încât să aduni cât mai multe puncte, plecând de la aceleași premise, cu absolut toată lumea. Asta e ideea.

George Floricel: Întorcându-ne la ce ziceam, nu se exclud una pe cealaltă, este că doar The Agency fără celelalte lucruri, pe care le face Phoenix, nu înseamnă nimic de fapt, în esență.

#adrenalina

Marian Costache: Ceea ce nu spune niciunul dintre voi, dar răzbate din toate discuțiile colaterale este cât de mult, totuși, voi ca și planneri iubiți adrenalina. Pentru că ceea ce cred eu că aduce The Agency, aduce un strop sau chiar mai mulți de adrenalină.

Vlad Vizitiu: Îți dau eu o altă perspectivă. Perspectivă care pleacă din altceva și care răspunde la întrebare indirect. Zi-mi un program de motivare, de fidelizare, de ce-vrei-tu, un alt model existent in piață.

Dio Boacă: În România, pe toate mediile!

Vlad Vizitiu: Eu vorbesc doar de piața de Outdoor.

Marian Costache: Nu există!

Vlad Vizitiu: Nu există! Unu! Doi la mână: faptul că e un program care e făcut fairplay, transparent, la vedere, cu reguli clare. Are concurent?

Marian Costache Eu n-am auzit nici in Europa.

#fairplay

Vlad Vizitiu: Intrebarea mea este: de fapt și de drept, oare lucrurile nu pleacă de la la fairplay? De la asumarea unui set de reguli și de valori comune, garantate, pentru toți cei care participă la treaba asta. Una e să știi că există undeva și alta e să fii sigur că se întâmplă. Asta e frumusețea jocului, că nu e o concurență, e un joc. Nu e despre rezultate, e despre bucuria jocului.

Marian Costache: Atunci când vorbesc despre Gamification, oamenii se gândesc la relația Business-To-Consummer dar pentru zona de Business-To-Business foarte puține companii gândesc cu adevărat așa, relația cu clienții lor.

Vlad Vizitiu: The Agency îți oferă ceva fără sa ceri, îți zice ia-ți tu, că așa-i frumos, pentru bucuria jocului!

The Challenge. Care este perspectiva voastră, ca buyer-i, pe acest subiect? Fluctuațiile acestea, cu numărul de panouri pe care sunteți majoritari, credeți că sunt utile, pentru a prinde mai mult adrenalina jocului?

George Floricel: Până la urma și The Challenge și The Agency sunt niște programe de incentivare, pentru care dacă depui niște eforturi suplimentare există șanse să-ți maximizezi șansele de câștig. Dar dacă nu ai posibilitatea să depui niște eforturi suplimentare, poți totuși să câștigi ceva. Nici unul dintre ele nu presupune un efort cerut din partea agenției. Dacă poți să-l faci și te prinde jocul, vrei să faci parte din ecosistemul respectiv și faci niște eforturi suplimentare, poți să-ți maximizezi șansele, dar în esență nu te obligă să faci nimic în plus. Tu poți să ai doar beneficii și atât. Cred că asta e partea cea mai frumoasă a lucrurilor, dincolo de teasing-ul care se-ntâmplă între oamenii din agenții.

Marian Costache: Te-ai vedea scriindu-i lui Vlad „vezi ca ți-am luat eu panoul”?!

George Floricel: Ah, nu! Nu m-aș vedea scriindu-i lui Vlad!

#echidistanta

Dio Boacă: Niciodată Phoenix nu se va implica in povestea asta! Am pus niște reguli și nu vreau să favorizez pe nimeni.

Vlad Vizitiu: E un mecanism de fairness. Dacă te uiți la regulile acestui joc, ele sunt gândite și făcute – fie că e The Agency, fie ca e The Challenge – să recompenseze un ecosistem corect. Dacă ne dăm doi pași în spate, n-ar trebui să ai nevoie de aceste două produse, ca să te comporți așa, în business. Dar din păcate, dacă nu e la promoție, nu-ți sare în ochi! Nu e o promoție dar ideea este ca e un mecanism fair, cu niște reguli fair, care te încurajează să fii fair.

Alex Miu: E singurul mecanism care-ți dă posibilitatea să și manifești lucrurile alea, despre care vorbeai și pe care tu le ai. Aici le poți și vedea. Apropo de ce zicea George, orice chestiune similară, adusă de un alt furnizor, ar trebui să-și construiască și să-și câștige singură propria-i credibilitate, de la zero.

Dio Boacă: Și nici nu ați fi intrat!

Alex Miu: Exact! Știi că la început am și avut discuția legată de ce să intru eu în chestia asta?

Dio Boacă: Da, da!

#plusvaloare

Alex Miu: Încet, încet, ajungi să vezi plusvaloarea acestei competiții, care a devenit deja un punct de reper în piață.

Vlad Vizitiu: Noi nu ne-am uitat pe regulament, până acum, și s-a întâmplat ce s-a-ntâmplat, adica business-as-usual.

George Floricel: Și cu toate astea ați câștigat ceva, asta spuneam și eu. Dacă nu vrei, nu te obligă cu nimic, ca buyer, să faci un efort suplimentar.

#bydefault

Dio Boacă: Lucrurile stau în felul următor, mie nu mi se pare normal să mă sune o agenție, care nu mă sună niciodată într-un an de zile, și să-mi spună că au o campanie socială. Adică lor ar trebui să le dăm by default, iar cu cei care ne aduc sute de mii de euro ce să facem?! Nu se poate ca ecranele astea să fie bune numai când ai nevoie de ele gratis. Iarta-mă că-ți spun…

Marian Costache: Opinia mea personală, legată de chestia asta, este că lucrând cu aceste standarde, în mod transparent, vă permiteți să mai și glumiți, chiar dacă munca voastră înseamnă mulți bani. Astfel se consolidează și comunitatea profesională.

Păstrând același mindset constructiv, cât de indepartată credeți că este povestea aceea, fluturată de Dio, legată de first-party-cookies pentru panourile digitale? Cât de departe credeți că este pentru noi momentul în care vom apela la programmatic în acel fel, în care vor fi identificate pe stradă profile de public, vor fi constituite astfel audiențe, către care vor fi transmise mesaje specifice?

George Floricel: Îți spun sincer că nu știu. Nu știu dacă banii aia chiar vor fi disponibili, vor fi niște bani care vor pluti în aer, așteptând o oportunitate?! Anumite publicații sau trusturi, care în momentul ăsta nu pot să monetizeze conținut de calitate, vor putea să ia o parte din banii respectivi, la modul corect.

Atâta timp cât există presă gratis, toată lumea va citi presa gratis! Atâta timp cât vei înțelege că pentru a primi o informație de calitate, printr-un abonament la New York Times sau The New Yorker de exemplu, și că oamenii ăia trebuie să plătească jurnaliști de calitate, în momentul ăla cred că jurnalismul de calitate din România, care în momentul ăsta este la limita subzistenței, va putea să ia o parte mai mare din bani.

Nu cred că toți, după cum nu cred că toți banii ăștia sau o mare parte din ei se vor duce direct către Outdoor. Cred că va fi la fel cu ceea ce s-a întâmplat cu Outdoorul, în momentul în care a-nceput să fie monitorizat de către BRAT. Au fost furnizori care n-au murit. N-au murit datorită unei inerții. Dacă tu duceai niște bani pe niște publisheri locali, știai că ei livrează atât cu niște cookie-uri, nu înseamnă că ei nu vor livra tot atât și fără cookie-uri. De asta-ți zic, în realitate adevărul este că nu știu.

#oportunitate

Vlad Vizitiu: Se creează o oportunitate, directă sau indirectă. Cât se poate monetiza din oportunitatea asta, rămâne de văzut.

Alex Miu: Dacă într-adevăr va fi acea oportunitate, atunci da, va trebui să începem să ne pregătim pentru ea încă de pe acum.

Vlad Vizitiu: A mai discutat cineva în piață despre perspectiva dispariției acestor cookie-uri? Aceasta este o informație pe care putem s-o jucăm, dar dacă sforăi… Tu sforăi, că ai puțină treabă, că în industria de Outdoor sunt alte frământări.

George Floricel: Atunci când TV-ul a ajuns in sold-out și n-a mai putut să mai înghită și au rămas în aer niște milioane de euro, banii ăia nu s-au dus automat în celelalte medii. De asta mi-e foarte greu să spun astăzi că, dacă și acum vor rămâne în aer niște milioane, banii ăștia se vor distribui automat către celelalte medii.

#target

Vlad Vizitiu: Ce faci cu target-ul ăla, pe care nu-l mai prinzi? Pentru că de fapt întrebarea fundamentală asta e. Target-ul ăla din prezentare, 18-29, ce faci cu ăia, unde vorbești cu ei?  

Problema asta a ridicat-o și Dio, cu 18-49. În Romania, acum 15-20 de ani, la 55 de ani erai bătrân, casat pentru industria de Publicitate, trăiai dintr-o pensie mizeră. Astăzi la 60 de ani oamenii se reinventează, lumea s-a schimbat, suntem în 2023, ce faci cu audiența asta?

Dio Boacă: Noi avem 40 de milioane euro in Outdoor. Digitalul are spre 170-200 de miloane. 5% dacă luăm de-acolo, înseamnă 10 milioane pentru noi! Înseamnă o creștere de 20% în Outdoor!

Vlad Vizitiu: Nu uităm fundamentul industriei de Outdoor. Nimeni nu merge legat la ochi pe stradă!

Dio Boacă: Audiența noastră acolo e garantată.